Uniunea Europeană a primit 107 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru primul trimestru, a transmis miercuri Comisia Europeană, reamintind că se aşteaptă ‘la o accelerare’ în următoarele săptămâni, relatează AFP.
La sfârşitul săptămânii (la 4 aprilie), cele 27 de state membre vor fi primit în total 107 milioane de doze, dintre care 29,8 milioane de la AstraZeneca, 67,2 milioane de la BioNTech-Pfizer şi 9,8 milioane de la Moderna, a detaliat o purtătoare de cuvânt a executivului european în cadrul unei conferinţe de presă.
Deşi AstraZeneca le-a promis iniţial 120 de milioane de doze statelor membre în primul trimestru, compania a transmis în cele din urmă că nu poate să furnizeze decât 30 de milioane.
Până la 24 martie, laboratorul suedezo-britanic nu a livrat decât 19 milioane de doze, potrivit unei surse europene.
Însă după descoperirea a 29 de milioane de doze într-un depozit în Italia săptămâna trecută, grupul a anunţat că 10 milioane dintre ele ar fi fost livrate ţărilor din UE în ultima săptămână din martie, apoi şase milioane în aprilie.
Serul de la AstraZeneca a făcut obiectul unor îngrijorări după unele cazuri de grave probleme sanguine identificate în rândul persoanelor vaccinate.
În timp ce Germania a anunţat marţi că rezervă acest vaccin doar pentru persoanele de peste 60 de ani, Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA), care l-a declarat ‘sigur şi eficient’ la 19 martie, a precizat miercuri că experţii care au verificat presupusele legături între vaccinul COVID-19 şi cheagurile de sânge nu au găsit factori de risc specific, inclusiv vârsta, dar îşi continuă analizele.
În al doilea trimestru, statele membre ar urma să primească cel puţin 360 de milioane de doze, a precizat o sursă europeană săptămâna trecută.
Ţările membre se aşteaptă la 200 de milioane de doze BioNTech-Pfizer, 35 de milioane de doze Moderna, 55 de milioane de doze de vaccin Johnson&Johnson (recent aprobat de autoritatea europeană de reglementare), precum şi 70 de milioane de doze AstraZeneca (din cele 180 de milioane prevăzute iniţial prin contractul tău).
Primele doze de la Johnson&Johnson ‘vor fi distribuite şi administrate în următoarele săptămâni’, a dat asigurări miercuri purtătoarea de cuvânt a Comisiei, fără mai multe detalii.
În cadrul mecanismului său de control asupra exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19 produse pe teritoriul său, UE a primit 491 de cereri de exporturi între 30 ianuarie şi 19 martie, a adăugat ea.
Dintre ele, una singură a fost refuzată, şapte sunt în curs de examinare şi 483 au fost aprobate, pentru 68,3 milioane de doze spre 41 de ţări.