Responsabili ai Ministerului Sănătăţii de la Chişinău au declarat joi că verifică informaţiile potrivit cărora şefi de raioane, primari şi rude ale acestora s-au imunizat în mod preferenţial cu vaccinuri împotriva COVID-19, destinate de fapt lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi persoanelor extrem de vulnerabile, relatează Reuters şi media de peste Prut.
Campania de vaccinare a început în Republica Moldova la 2 martie, cu mult mai târziu faţă de alte ţări europene, din cauza lipsei de ser.
România a donat până acum în două etape doze de vaccinuri anti-COVID-19 Republicii Moldova. Primul lot de 21.600 de doze a ajuns la Chişinău cu o lună în urmă. Alte 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca oferite de guvernul de la Bucureşti au ajuns la Chişinău la 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România.
De asemenea, prin mecanismul internaţional COVAX, Republica Moldova a primit un lot de 14.400 de doze de vaccinuri Pfizer.
Până în prezent, Republica Moldova – care a raportat 230.241 de cazuri de coronavirus şi 4.960 de decese – a primit 110.970 de doze de diferite vaccinuri, notează Reuters.
Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat că Ministerul Sănătăţii a înfiinţat o comisie pentru investigarea posibilelor încălcări.
‘Ministerul Sănătăţii a lansat o anchetă pentru a stabili dacă s-au produs nereguli în procesul de vaccinare. Astfel, listele tuturor celor vaccinaţi vor fi verificate’, a declarat Revenco într-o conferinţă de presă.
‘De la începutul campaniei de vaccinare, noi am primit anumite telefoane şi sensibilizări din partea mass-media. A fost instituită o comisie care să monitorizeze situaţia privind procesul de vaccinare, cazurile unde există suspiciuni de nerespectare a etapelor imunizării, (comisie) care va prezenta toate concluziile la Ministerul Sănătăţii, iar instituţia va raporta situaţia. Suspiciuni există până la proba contrarie’, mai adaugă Ninel Revenco, citată de Dosare media.md, fără să prezinte cazuri concrete în acest sens.
Consilierul prezidenţial pentru sănătate Alla Nemerenco declarase anterior că ‘zeci de consilierii locali şi socrii şi soacrele lor, primari, diferiţi şefi – de restaurante, de bănci sau magazine’ s-au vaccinat peste rând, conform Ştiri.md.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ea menţiona că medicilor incluşi pe listele de vaccinare nu li s-a mai administrat vaccinul pentru că au fost imunizate alte persoane. ‘Planează suspiciuni asupra Centrelor de vaccinare din Edineţ, Ungheni (nord), a unor instituţii medicale din Chişinău’, indicase Nemerenco.
Potrivit ei, o doză de vaccin s-ar fi vândut cu 200-300 de euro.
‘Deci, deocamdată, vaccinul ajunge în ţară doar prin donaţii şi printr-un efort considerabil. Alţii, în schimb, obţin câte 200-300 euro pentru un Pfizer’, a afirmat ea, cerând instituţiilor abilitate ale statului să se sesizeze pe acest subiect.
Scandalul cu privire la vaccinările preferenţiale s-a declanşat după ce avocatul Ştefan Gligor a scris pe pagina sa de Facebook că, potrivit unor surse, în raionul Edineţ au fost imunizaţi, peste rând, anumiţi consilieri raionali ai Partidului Socialiştilor (PSRM) şi apropiaţi ai acestora, potrivit presei din Chişinău.
În cele patru săptămâni ale campaniei de vaccinare, aproape 40.000 de persoane, în principal angajaţi din sectorul medical, au primit o primă doză de vaccin.