Poliţiştii covăsneni au amendat şase persoane care au participat joi seară la un miting antirestricţii în municipiul Sfântu Gheorghe, pe motiv că au folosit ‘în mod abuziv mijloacele de avertizare sonoră’.
‘Având în vedere faptul că ieri, 01.04.2021, s-a desfăşurat o acţiune de protest la care au participat un număr de aproximativ 30 de autoturisme, care s-au deplasat şi au claxonat pe străzile din municipiul Sfântu Gheorghe, ne-am sesizat, am monitorizat şi gestionat în dinamică acţiunea. Pe timpul desfăşurării acestei manifestaţii, forţele de ordine au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării lor. Până la acest moment, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.900 de lei pentru folosirea în mod abuziv a mijloacelor de avertizare sonoră. În continuare, se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor şi dispunerea măsurilor legale care se impun’, se arată într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Reprezentanţii IJP Covasna au menţionat că forţele de ordine sunt pregătite să intervină la sfârşitul acestei săptămâni atât pentru a menţine ordinea publică şi a acorda sprijin cetăţenilor în cazul unor situaţii de urgenţă, cât şi pentru a preveni activităţile şi comportamentele care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.
‘Pe raza judeţului Covasna în noaptea de 3 spre 4 aprilie peste 100 de poliţiştii şi jandarmi vor acţiona în sistem integrat pe de o parte pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare. Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, echipe mixte de poliţiştii şi jandarmi, împreună cu reprezentanţii instituţiilor partenere, vor desfăşura activităţi specifice în centre comerciale, pieţe, mijloace de transport în comun şi pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecţie sanitară luate de autorităţi. Protejarea sănătăţii cetăţenilor este prioritară, iar identificarea şi aplicarea măsurilor legale în cazul unor activităţi care ar putea duce la creşterea numărului de infectări este de o importanţă crucială în această perioadă. Dorim să reiterăm faptul că scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a preveni răspândirea COVID-19’, se arată în comunicat.