AcasăStiri generaleTimiş: Construirea pasajului şi a podului Solventul intră într-o nouă etapă

Timiş: Construirea pasajului şi a podului Solventul intră într-o nouă etapă

Municipalitatea timişoreană lansează achiziţia serviciilor de proiectare pentru o investiţie care va permite o nouă conectare a zonei de nord cu cea de sud a oraşului şi care va include şi construcţia unui pod peste Bega, în prelungirea viitorului pasaj sub-feroviar Solventul.

Proiectul a demarat în timpul administraţiei Robu.

Primarul Dominic Fritz a anunţat, marţi, că ‘podul Solventul va fi primul nou construit în Timişoara după Revoluţie şi va asigura o conexiune extrem de necesară între nordul şi sudul oraşului, iar împreună cu pasajul Solventul, această investiţie reprezintă cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră din ultimii zeci de ani în Timişoara şi vor asigura închiderea Inelului IV de circulaţie, în zona de vest a municipiului’.

Valoarea totală estimată a investiţiei Inel IV Vest ar fi de aproximativ 79.000.000 lei cu TVA, respectiv 16.300.990 euro. Valoarea totală estimată a serviciilor de proiectare este de 1.162.812 lei, achitată din bugetul local, dar recuperată ulterior din fonduri europene.

Primarul Nicolae Robu detalia, în 2019, că pasajul subteran Solventul va fi cel mai mare din oraş şi are undă verde pentru demararea etapelor tehnice şi de execuţie, începerea lucrărilor fiind tergiversată circa doi ani din cauza unor probleme cu proprietarul unei mici porţiuni din terenul necesar realizării proiectului.

Investiţia va permite crearea de noi străzi, noi trasee de tramvai şi conexiuni între mai multe zone urbane.

‘A fost depus proiectul de reabilitare a liniei de tramvai şi a tramei stradale de pe Calea Bogdăneştilor, de la intersecţia cu bulevardul Cetăţii până la calea ferată Solventul, unde se va face ulterior joncţiunea cu strada Gării. (…). La ieşirea din pasajul Solventul vom avea un sens giratoriu din care o ramificare va fi spre canalul Bega spre noul pod Solventul, care va realiza o nouă legătură extrem de importantă între partea de sud – sud-vest cu cea de nord a oraşului. Se va ajunge la o nouă arteră de circulaţie în oraş, care acum nu există. (…) În prelungirea pasajului vom construi şi un pod nou (…)’, explica primarul Nicolae Robu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks