Acasă55Orban: Obiectivul nostru este ca legile justiţiei să aibă o formă care...

Orban: Obiectivul nostru este ca legile justiţiei să aibă o formă care să răspundă tuturor exigenţelor

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că proiectul privind legile justiţiei este supus unei îmbunătăţiri şi unei dezbateri la care participă specialişti din formaţiunile coaliţiei pentru a se ajunge la o formă care să întrunească un consens politic.

‘Obiectivul nostru este să reparăm toate stricăciunile provocate de guvernarea PSD asupra funcţionării sistemului de justiţie din România. Obiectivul nostru este ca legile justiţiei să aibă o formă care să răspundă tuturor exigenţelor pe care le avem privitor la independenţa justiţiei, liberul acces al cetăţeanului la justiţie, funcţionarea ca o putere de sine stătătoare în cele trei puteri ale statului a puterii judecătoreşti. Pentru acest obiectiv este nevoie ca proiectele de modificare a legilor justiţiei să fie realizate cu o dezbatere cât mai amplă şi cu contribuţia tuturor specialiştilor care pot să aibă un punct de vedere şi, în primul rând, a specialiştilor din cadrul formaţiunilor coaliţiei de guvernare. Proiectul de lege este supus unei îmbunătăţiri, unei analize şi unei dezbateri la care vor participa specialişti din cadrul formaţiunilor coaliţiei astfel încât forma care rezultă să fie o expresie a unui consens politic între toate formaţiunile coaliţiei’, a spus Orban, la Parlament.

El a arătat că ‘într-un termen rezonabil’ de două-trei săptămâni, maxim o lună, proiectul privind modificarea legilor justiţiei va ajunge în Parlament.

‘Este un proiect de lege care va intra în dezbaterea Parlamentului. Trebuie să fie un proiect de lege care să reflecte punctele de vedere şi viziunea tuturor formaţiunilor din coaliţie. (…) Ele trebuie analizate cu seriozitate. Pe de altă parte, cred că şi o analiză prea îndelungată poate să genereze o aşteptare care să nu fie foarte favorabilă. Într-un termen rezonabil, două-trei săptămâni, maxim o lună (…) să ajungă în Parlament. Va ajunge ca proiect de lege adoptat de Guvern’, a afirmat liderul PNL.

Orban a susţinut că miniştrii liberali nu au luat poziţii critice în şedinţa BEx a PNL, ci şi-au prezentat punctele de vedere faţă de proiectul privind legile justiţiei.

‘Aş vrea să nu prezentaţi această chestiune ca pe o chestiune polemică. Eu cred că toată lumea a înţeles că aceste modificări trebuie să se adopte prin procedura dezbaterii parlamentare, pentru ca majoritatea care constituie coaliţia să poată să adopte proiectele de lege ele trebuie să fie dezbătute, analizate şi să fie aduse într-o formă care să coincidă cu punctele de vedere comune’, a spus preşedintele PNL.

El a fost întrebat dacă există un calendar pentru adoptarea legilor justiţiei, în contextul în care există informaţii că Franţa s-ar putea opune ridicării MCV în cazul României şi Bulgariei.

‘Nu cred că la nivelul Comisiei Europene şi la nivelul instituţiilor europene mai există vreun dubiu legat de buna intenţie a coaliţiei de guvernare şi a majorităţii parlamentare. Toată conduita noastră din ultimii patru ani, în care ne-am opus cu toate pârghiile constituţionale, legale pe care le-am avut la dispoziţie măcelăririi legislaţiei în domeniul justiţiei şi distrugerii instituţiilor în domeniul justiţiei arată cu precizie angajamentul nostru ferm pentru a readuce statul de drept în România şi pentru a elabora o legislaţie care într-adevăr să asigure independenţa justiţiei, lupta anticorupţie, liberul acces al cetăţeanului la justiţie. Nu cred că este neapărat o legătură directă între adoptarea vreuneia sau a alteia dintre legi şi decizia de încetare a MCV. Oricum evaluarea se va face, după informaţiile pe care le avem, în luna iunie şi până atunci avem timp să ajungem la o formă unanim acceptată de coaliţie, astfel încât să poată fi adoptate proiectele de lege în Guvern şi să înceapă dezbaterea parlamentară’, a mai afirmat Orban.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks