AcasăStiri generaleArad/Câţiva artişti de la Filarmonică au oferit un cadou muzical cadrelor medicale...

Arad/Câţiva artişti de la Filarmonică au oferit un cadou muzical cadrelor medicale din spitalele COVID-19, de Ziua Sănătăţii

Câţiva tineri artişti de la Filarmonica arădeană au susţinut miercuri recitaluri, în faţa celor două spitale COVID-19 din municipiul Arad, dorind să dedice piesele cadrelor medicale, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.

Artiştii şi-au adus instrumente şi partituri şi s-au instalat în faţa Spitalului TBC, iar apoi în faţa fostului spital municipal – care este acum secţie COVID-19 în cadrul Spitalului Judeţean – oferind un spectacol pentru cadrele medicale.

Tinerii au interpretat mai multe piese de muzică clasică, iar cadoul muzical a fost primit cu aplauze de către personalul medical, care a urmărit recitalurile fie de afară, fie de la ferestre.

‘Într-o perioadă care este deosebit de grea pentru noi şi în care am fost supuşi la foarte multă presiune mediatică, gestul este extraordinar, unul de solidaritate cu eforturile noastre’, a spus dr. Dana Olar, medic primar pneumolog.

‘A trecut mai bine de un an de când nu am fost la Filarmonică şi suntem zi de zi la spital. Ne bucurăm că sunteţi alături de noi şi vă mulţumim pentru susţinere’, le-a transmis artiştilor dr. Gigi Aiordăchioae, medic primar chirurg, coordonator secţie COVID-19.

Şi artiştii s-au declarat emoţionaţi, pentru că nu au mai cântat de mult timp în public.

‘Am avut emoţii, pentru că ştim că medicii nu au mai fost de mult la concert, dar nici noi nu am mai văzut de ceva timp o sală plină’, a spus Sergiu Bacoş, instrumentist.

Pe 1 aprilie, un grup de arădeni a dus buchete şi ghivece cu flori cadrelor medicale de la cel mai mare spital COVID-19 din judeţul Arad, cel din cartierul Grădişte, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia lor la combaterea efectelor pandemiei şi ca o replică la protestele care au avut loc în ţară faţă de măsurile luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks