Şapte persoane diagnosticate cu COVID-19 după ce au fost vaccinate cu prima doză sunt internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, informează conducerea instituţiei.
Potrivit sursei citate, în spital se aflau miercuri 13 pacienţi suspecţi de COVID-19 şi 75 de pacienţi confirmaţi cu această boală, dintre care 11 sunt internaţi în stare critică la Terapie Intensivă.
‘Un număr de 56 pacienţi sunt trataţi pe secţia de Infecţioase COVID, dintre care unul în grupa de vârsta 0-9 ani, iar un pacient pe secţia Nefrologie, (…) toţi pacienţii având stare moderată şi alterată. Un număr de 8 pacienţi sunt trataţi pe secţia de Chirurgie COVID, dintre care 6 din judeţul Braşov. La Terapie Intensivă se află un număr de 11 pacienţi dintre care un caz de suspect COVID în stare critică, 6 pacienţi cu COVID-19 în stare critică şi 4 pacienţi cu COVID-19 în stare critică intubaţi. Dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID trataţi pe secţiile spitalului, 7 au primit prima doza de vaccin anti-COVID, fapt ce a fost insuficient pentru imunizarea împotriva virusului SARS-Cov-2’ , menţionează conducerea spitalului, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în perioada 31 martie – 7 aprilie au fost externaţi 50 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi tot în această perioadă au fost înregistrate 12 decese asociate infecţiei cu noul coronavirus, pacienţii decedaţi având vârste cuprinse între 40 şi 85 de ani.