AcasăStiri generalePrimarul Bistriţei cere DSP să înlocuiască vaccinul AstraZeneca cu Pfizer, la centrul...

Primarul Bistriţei cere DSP să înlocuiască vaccinul AstraZeneca cu Pfizer, la centrul amenajat de municipalitate

Primarul Bistriţei, Ioan Turc, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a cerut conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud să aducă vaccin Pfizer la centrul de vaccinare amenajat de municipalitate, unde în prezent se administrează AstraZeneca, deoarece numărul celor care vin să se vaccineze a scăzut la patru până la şase persoane pe zi.

Centrul de vaccinare în cauză funcţionează la sediul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.

‘Primăria Bistriţa a amenajat un spaţiu de vaccinare. În urma controverselor legate de vaccinul produs de AstraZeneca, e o realitate, numărul de oameni care apelează la serviciile pe care noi le punem la dispoziţie prin centrul de vaccinare propriu este unul foarte mic. În data de 12 aprilie, începe rapelul pentru AstraZeneca, după care, ţinând cont de faptul că unitatea noastră mobilă – pentru că am organizat şi o unitate mobilă care foloseşte vaccinul produs de Pfizer, vom trece pe Pfizer şi la centrul de vaccinare propriu. Am discutat acest lucru cu doamna doctor Andriţoiu şi avem susţinerea Direcţiei de Sănătate Publică pentru acest schimb de soluţie’, a spus primarul.

Întrebat câte persoane se mai prezintă zilnic la centru pentru a primi vaccinul AstraZeneca, edilul bistriţean a afirmat că numărul a scăzut la patru până la şase persoane, în condiţiile în care fluxul permite vaccinarea a 60 de persoane pe zi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks