Preşedintele filialei ieşene a PSD, senatorul Maricel Popa, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că susţine proiectul legislativ care prevede majorarea de la 16 la 40 de lei pe zi pentru hrana pacienţilor din spitale.
El a criticat faptul că, deşi în prezent bolnavii internaţi în spitale primesc hrană mai puţină decât deţinuţii din penitenciare, în plenul Comisiei pentru administraţie a Senatului parlamentarii coaliţiei de guvernare s-au abţinut de la vot.
‘Am votat în cadrul Comisiei pentru administraţie publică pentru majorarea alocaţiilor de hrană ale bolnavilor din România. Parlamentarii care susţin Guvernul austerităţii s-au abţinut, fapt care echivalează cu un vot împotrivă. Legea îşi urmează cursul. Sper ca în plen PNL – USR-PLUS să îşi dea seama că pacienţii nu se pot face bine cu mâncare de câţiva lei pe zi. Proiectul propus de PSD pentru anul 2021 prevede alocarea a 40 de lei pe zi pentru fiecare pacient internat. Suma de 40 de lei este propusă ca sumă minimă, alocaţiile de anul viitor urmând a fi stabilite de o comisie de specialişti şi apoi indexate anual cu rata inflaţiei. Proiectul de lege mai prevede şi ca autorităţile locale pe raza cărora se află unităţile medicale să poată aloca fonduri suplimentare pentru hrana pacienţilor’, a declarat senatorul Maricel Popa.