Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că noaptea Paştelui va fi fără niciun fel de probleme, menţionând că nu se va interveni în modul de desfăşurare a slujbelor religioase, iar circulaţia va fi permisă fără declaraţie, dar trebuie respectate regulile privind purtarea măştii, distanţarea socială.
‘Lucrurile sunt foarte simple pentru acea noapte. Din punctul nostru de vedere, ne interesează doar respectarea regulilor pe care le avem: mască, distanţarea socială şi dezinfectant. Vom fi doar să susţinem, dar modul în care se desfăşoară slujbele – nu intervenim asupra acelui mod. Deci, în acea noapte, din punctul nostru de vedere, este important să păstrăm aceste reguli. Am primit şi de la Patriarhia Română un set de recomandări, le luăm în calcul. Au fost acolo şi colegii mei şi eu cred că lucrurile sunt foarte clare şi cu siguranţă vom avea o noapte a Paştelui fără niciun fel de probleme’, a afirmat Cîţu după şedinţa de guvern.
El a precizat că în noaptea de Înviere nu este nevoie de declaraţie pentru a circula, dar restaurantele şi toate celelalte localuri rămân închise.
‘Pentru nimeni nu e nevoie de declaraţie. (…) În afară de circulaţie, totul este închis, restaurante. În ceea ce priveşte circulaţia, nu este nevoie de declaraţie. Este o noapte specială şi ar trebui să rămână aşa’, a mai spus Florin Cîţu.
Premierul a adăugat că le-a mulţumit reprezentanţilor cultelor pentru implicarea în campania de informare cu privire la vaccinare şi a cerut în continuare susţinerea pentru accelerarea imunizării.
‘Ca să avem parte de sărbători pe viitor fără mască, fără distanţare socială, e important să avem o campanie de vaccinare de succes’, a mai afirmat Cîţu.