Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat joi că prezenţa italienilor în România este milenară şi că ‘avem rădăcini comune, suntem rude apropiate’.
‘Am transmis, astăzi, prin videoconferinţă, un salut prietenos comunităţii italiene din România, cu prilejul Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT. Apreciez în mod deosebit colaborarea, inclusiv la nivel parlamentar, în îmbunătăţirea relaţiilor dintre România şi Italia. Prezenţa italienilor în România este o prezenţă milenară. Avem rădăcini comune, suntem rude apropiate şi lucrul acesta se vede prin faptul că avem o colaborare foarte strânsă într-o varietate de domenii’, a scris Orban pe Facebook.
El a adăugat că în România sunt peste 20.000 de firme care au acţionari italieni, dar şi în Italia sunt foarte multe firme cu acţionari români, precum şi o comunitate mare, de peste un milion de români.
‘Parteneriatul strategic încheiat în 1997 s-a transformat în 2008 într-un Parteneriat strategic consolidat, care oferă o bază pentru această cooperare aprofundată între Italia şi România. Italia este al doilea partener comercial al României, după Germania, iar acest lucru reflectă relaţiile extrem de bune care există între cele două ţări’, a mai scris acesta.