Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează vineri dimineaţa trei percheziţii domiciliare în judeţele Giurgiu şi Dolj.
Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis AGERPRES, acţiunea vizează o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic naţional, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Persoana în cauză ar fi indus şi menţinut în eroare instituţia, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate, care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.
Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce va fi administrat în cauză.
Persoana cercetată va fi condusă la sediul IGPR pentru continuarea cercetărilor.