Acasă55Stoica (PNL Dolj): Am solicitat Guvernului să aloce un milioane de euro...

Stoica (PNL Dolj): Am solicitat Guvernului să aloce un milioane de euro SJU Craiova pentru dotarea UPU

Preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, a declarat, vineri, că a solicitat Guvernului să aloce un milion de euro, prin hotărâre de guvern, pentru dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova, unde activitatea se desfăşoară cu dificultate în contextul pandemiei.

‘SJU este în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. Ne-am fi dorit ca multe din investiţiile promise de PSD în campaniile electorale să fie realizate. Ştiţi că, în urmă cu câţiva ani, a fost inaugurată clinica de cardiologie intervenţională de conducerea PSD a CJ Dolj, însă clinica nu e funcţională. Noul manager, Laurenţiu Ivanovici, face şi acum diligenţe către CJ să fie sprijinit, astfel încât această clinică să fie funcţională şi se confruntă cu probleme vechi de zeci de ani de zile care sunt nerezolvate. Am făcut o adresă pentru o HG să fie alocat circa 1 milioan de euro pentru dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a SJU Craiova, dotarea cu ambulanţe şi avem convingerea că în următoarea săptămână Guvernul României se va apleca asupra acestei probleme şi va fi dată o HG astfel încât SJU să primească această finanţare’, a declarat Stoica, într-o conferinţă de presă, desfăşurată la sediul Prefecturi Dolj, la care a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a adăugat că actuala conducere a Consiliului Judeţean ar trebui să se preocupe mai mult de situaţia SJU.

‘Sperăm ca prin intervenţia colegilor noştri consilieri judeţeni să determine actuala conducere a CJ Dolj să se preocupe mai mult de această clădire pe care o administrează, deşi de-a lungul timpului administraţia PSD a demonstrat că pentru ei elevii nu votează, iar pacienţii nu contează’, a menţionat liderul PNL Dolj.

Ştefan Stoica a mai afirmat că Ludovic Orban este un susţinător al tuturor investiţiilor importante pentru judeţul Dolj, care să atragă investitori în zonă şi să creeze locuri de muncă.

‘Domnul Ludovic Orban este un susţinător al tuturor investiţiilor importante pentru judeţul Dolj, care a fost vitregit mulţi ani de zile de investiţii guvernamentale Din păcate, în ultimii ani de guvernare PSD nu au fost pregătite proiecte pentru această zonă. Dacă astăzi se lucrează la drumul expres Craiova-Piteşti, se lucrează pentru că studiul de fezabilitate a fost făcut în trecut, pe vremea ministrului Orban. Legătura spre vest, legătura Olteniei cu vestul ţării, care a fost o dorinţă mai veche şi un demers al colegului nostru, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, nu a avut susţinere în rândul majorităţii din 2012-2019 formate în jurul PSD şi nu am avut un studiu de fezabilitate. Pentru că am văzut nişte voci de la PSD care întreabă de ce nu a fost prins acest drum pe PNRR? Ar fi trebuit să ştie că nu se pot include proiecte pentru finanţare prin PNRR dacă nu au studiu de fezabilitate. Deci nu au lăsat nici măcar un studiu de fezabilitate. Ar fi fost bune şi acele borduri pe care le-au dus pe drumul expres Craiova-Piteşti în campania electorală ca să le arate alegătorilor că încep lucrările’, a mai spus preşedintele PNL Dolj.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PNL, Ludovic Orban, se află, vineri şi sâmbătă în judeţul Dolj, unde a vizitat Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti, el urmând să se întâlnească cu primarii PNL pentru discuţii pe tema proiectelor de investiţii locale. AGERPRES / (A – autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks