Un bărbat din comuna argeşeană Mărăcineni este cercetat pentru ultraj, după ce s-a comportat agresiv cu poliţiştii care l-au găsit la volanul unui autoturism, ţinând în mână o sticlă ce părea să conţină alcool.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, incidentul a avut loc vineri seară, după lăsarea întunericului.
‘Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un poliţist local din (…) Mărăcineni, cu privire la faptul că pe o stradă (…) a identificat un bărbat care se afla la volanul unui autoturism, având în mână o sticlă ce pare a fi cu băutură alcoolică, iar cel în cauză nu răspunde, părând a fi inconştient. La faţa locului s-au deplasat patrule mixte, formate din doi poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov şi doi jandarmi argeşeni, care au fost ameninţaţi de către bărbatul în cauză, care a devenit agresiv’, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, bărbatul agresiv a fost imobilizat, iar ulterior a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum şi recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii îl cercetează pe bărbat pentru infracţiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, iar la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.