AcasăStiri generaleSector 3: Directorul Ordine şi Protecţie S3 va administra societatea până la...

Sector 3: Directorul Ordine şi Protecţie S3 va administra societatea până la sfârşitul lunii, după ce membrii CA au demisionat

Directorul Ordine şi Protecţie S3, Cristian Mihălăchioiu, va administra societatea până la sfârşitul lunii, după ce membrii Consiliului de Administraţie (CA) au demisionat.

Consiliul Local Sector 3 a adoptat în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre prin care se ia act de demisia membrilor în CA al societăţii OPS3 – Ordine şi Protecţie S3 SRL, începând cu data de 29 aprilie şi se declară vacante aceste locuri în CA.

Hotărârea diminuează numărul membrilor în CA de la şapte la trei, iar directorul Ordine şi Protecţie S3 este mandatat să administreze societatea până pe 31 mai.

‘Societatea Ordine şi Protecţie a Sectorului 3 a fost înfiinţată în 2017, în urma unor demersuri ale Consiliului Local, la iniţiativa primarului Sectorului 3, pentru a asigura paza unor obiective din sector, în special şcoli şi licee. În 2020, toate contractele pe care această societate le-a avut referitor la scopul pentru care a fost ea înfiinţată, cu excepţia unuia cu DGASPC-ul, care e total nesemnificativ (…) au fost reziliate, deci societatea a rămas fără obiectul de activitate pentru care a fost creată (…). Fostul consiliu de administraţie, supărat pe situaţia asta, a tot încercat să ne propună alte obiecte de activitate: comerţ cu saci, cu pubele, iar ultima dată service auto. Nu am fost de acord cu modificările acestea de obiect de activitate fără să avem un fundament şi fără să ştim ce se întâmplă cu societatea. În această supărare, Consiliul de Administraţie şi-a dat demisia. Surpriza tuturor a fost că acest Consiliu de Administraţie, în contractul de mandat, nu a avut nicio perioadă de preaviz’, a declarat consilierul local USR PLUS Mihaela Văcaru.

Potrivit acesteia, CA şi-a dat demisia fără preaviz şi nu a lăsat drept de semnătură nimănui în companie.

‘Suntem în situaţia în care în acest moment nu s-ar putea plăti salariile, pentru că nu are nimeni drept de semnătură şi din acest motiv noi ne-am întâlnit în această şedinţă de îndată ca să putem numi un administrator interimar care să aibă drept de semnătură în companie (…) . Noi vom declanşa şi procedura de selecţie a noului CA. Se va reduce CA de la 7 la 3 membri, dar ne dorim ca acest Consiliu de Administraţie să aibă în vedere că societatea se află în situaţia pe care am spus-o’, a afirmat Mihaela Văcaru.

Ea a propus un amendament care s-a adoptat, conform căruia scrisoarea de aşteptări privind CA al societăţii să prevadă că în activitatea acesteia a intervenit o schimbare majoră în 2020, contractele principale de pază şi cele de mentenanţă clădiri au fost reziliate, societatea derulând în 2021 alte activităţi decât cele pentru care a fost creată şi că în acest context autoritatea tutelară doreşte identificarea opţiunilor de schimbare strategică, operaţională, organizatorică şi financiară şi ulterior punerea lor în practică.

De asemenea, consilierul local PNL Inocenţiu Voinea a formulat un amendament potrivit căruia hotărârea va cuprinde şi un contract ce prevede că renunţarea mandatarului la mandatul încredinţat se va realiza cu acordarea unui preaviz de 30 zile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks