Senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, consideră că respingerea cu numai două voturi în plus, în plenul Senatului, a solicitării privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul Spitalului Foişor este totuşi un rezultat obţinut de partidul său, menţionând că a reuşit să ‘spargă unitatea de monolit a puterii’.
‘Am solicitat o comisie de anchetă parlamentară. După lupte intense, duse şi în Biroul permanent, şi în plenul Senatului, ieri, această iniţiativă a noastră a fost respinsă cu doar două voturi în plus. Remarcăm totuşi că am spart unitatea de monolit a puterii măcar cu acest sensibil subiect. Remarcăm că mai sunt şi oameni care se gândesc cât de cât şi la români, deşi nu e un număr suficient ca să facă masă critică şi să putem lua deciziile cele mai bune în legislativul ţării’, a precizat Claudiu Târziu, miercuri, la o conferinţă de presă.
Senatul a respins, în şedinţa de marţi, proiectul de hotărâre care viza înfiinţarea unei comisii de anchetă referitoare la organizarea acţiunii de evacuare şi transfer al pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular ‘Foişor’ pentru transformarea acestuia în unitate sanitară de tratare a pacienţilor cu COVID-19.
Împotriva înfiinţării comisiei s-au pronunţat 68 de senatori, în timp ce 66 dintre ei au votat ‘pentru’ constituirea acesteia.
Scopul comisiei era acela de a stabili ‘responsabilităţile cu privire la încălcarea normelor şi protocoalelor privind acţiunea de transfer, la comiterea de abuzuri, respectiv la rolul desfăşurat de anumiţi factori de decizie din Guvernul României şi nu numai, cu privire la evenimentele desfăşurate la Spitalul Foişor din Bucureşti, în seara şi noaptea de 9 aprilie 2021’, potrivit expunerii de motive a proiectului iniţiat de liderul grupului parlamentar AUR, Claudiu Târziu, susţinut şi de senatorii PSD.