Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) continuă să monitorizeze dacă există legături între vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna şi cazurile de cheaguri de sânge, legături care nu au fost încă stabilite, a anunţat vineri autoritatea de reglementare europeană, relatează AFP.
EMA a declarat în aprilie că s-au stabilit legături între apariţia cheagurilor de sânge şi vaccinurile de la Johnson & Johnson şi AstraZeneca. Cu toate acestea, pentru aceste două vaccinuri cu vector viral, autoritatea de reglementare europeană a apreciat că beneficiile depăşesc riscurile.
Comitetul de farmacovigilenţă EMA (PRAC) ”continuă să revizuiască îndeaproape Comirnaty (vaccinul Pfizer-BioNTech) şi vaccinul împotriva COVID-19 de la Moderna pentru cazuri rare de cheaguri de sânge asociate cu număr scăzut de trombocite”, a declarat autoritatea de reglementare într-un comunicat.
Vaccinurile de la Pfizer-BioNTech şi Moderna sunt vaccinuri cu acid ribonucleic mesager (ARNm), o tehnologie diferită.
EMA, cu sediul la Amsterdam, a anunţat că ”urmăreşte îndeaproape dacă vaccinurile ARNm ar putea avea, de asemenea, legătură” cu aceste rare cazuri de cheaguri de sânge.
Doar ”câteva cazuri” au fost raportate până acum în rândul persoanelor care au primit un vaccin ARNm, potrivit EMA, care consideră în acest stadiu că nu există o legătură cauzală stabilită.
”Aceste cifre sunt extrem de scăzute şi frecvenţa lor este mai mică decât cea care apare la persoanele care nu au fost vaccinate”, a precizat autoritatea de reglementare, adăugând că ” acele cazuri ce au fost studiate nu par să prezinte tiparul clinic specific” observat la vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson.
EMA studiază, de asemenea, o posibilă introducere pe piaţa europeană a medicamentului sotrovimab, utilizat în tratamentul pacienţilor cu coronavirus, fabricat de laboratoare britanice şi americane.