Comitetul Politic Naţional al PSD va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Sâmbăta de Sus, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea.
‘A fost convocat Comitetul Politic Naţional, la Sâmbăta de Sus, la sfârşitul acestei săptămâni. Pe agendă vor fi teme importante pentru PSD, cum ar fi temele legate de alegerile anticipate’, a spus Oprea într-o conferinţă de presă la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.
El a adăugat că una dintre temele discutate la CPN ar putea fi şi intrarea aleşilor PSD în grevă parlamentară.
‘Aseară am avut la Palatul Snagov, un loc plin de simbolistică pentru România, pentru că am avut Pactul de la Snagov, unde toate forţele politice au venit pentru un obiectiv de ţară, am avut acest demers şi am avut alături de noi reprezentanţii sindicatelor, ai asociaţiilor patronale, ai organizaţiilor neguvernamentale şi cred că mesajul pe care l-am transmis aseară de la Snagov a fost acela că măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, în ultimul ceas, Guvernul să se trezească şi să fim parteneri de dialog inclusiv în Parlament, aşa cum este corect, pentru planurile importante, pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cu titlu de exemplu. Dacă vor continua cu atitudinea pe care au avut-o până acum, da, greva parlamentară va fi unul dintre subiectele care vor fi pe agenda de la Sâmbăta’, a spus Oprea, întrebat dacă PSD va intra în grevă parlamentară, în cazul în care Guvernul nu va dezbate PNRR în Parlament.