Consiliul de Strategie şi Consiliere Economică (CSCE) al Consiliului Judeţean (CJ) Timiş caută soluţii pentru asigurarea forţei de muncă necesare în domeniul HoReCa, în condiţiile în care reprezentanţii industriei hoteliere timişene estimează o creştere a cererii de forţă de muncă de cinci ori în anul 2023, când Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, dar învăţământul preuniversitar timişean oferă anual doar 300 de absolvenţi specializaţi, prin intermediul a şase şcoli.
În acest sens, CSCE a organizat, luni, o întâlnire la care au participat stafful CJ, reprezentanţi ai mediului de afaceri din sectorul HoReCa, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai mediului universitar (Universitatea de Vest, Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului, Universitatea Politehnica) şi ai liceelor de profil din judeţ.
Întâlnirea a urmărit identificarea măsurilor necesare relansării HoReCa şi generarea de soluţii la provocările ce vor reieşi în perioada imediat următoare redeschiderii industriei. Una dintre acestea se referă la necesitatea înfiinţării de clase de învăţământ profesional dual în localităţi precum Buziaş, Făget sau Sânnicolau Mare, declarată staţiune turistică de interes local, în toamna trecută.
De asemenea, s-a agreat că este nevoie de lobby pe lângă autorităţile centrale pentru legiferarea unui mai mare grad de autonomie la nivel local în ceea ce priveşte adaptarea curriculei şcolare.
O altă problemă identificată este numărul mic de operatori economici care preiau elevi pentru stagii de practică. În prezent, vorbim de 25 de firme care pregătesc elevi pentru o carieră în domeniu. În contextul în care schimbările legislative necesită o perioadă mai lungă de timp, o soluţie punctuală identificată ar fi înfiinţarea de noi clase pe profilul HoReCa sau organizarea de şcoli de vară, pentru pregătirea de personal specializat. Măsura poate beneficia de aportul tuturor părţilor angajate în discuţii, logistic sau cu resurse umane.
În ceea ce priveşte învăţământul universitar, a fost semnalată nevoia unei mai bune corelaţii între cererea şi oferta de forţă de muncă, totodată fiind abordată şi necesitatea consilierii profesionale încă din gimnaziu sau liceu, astfel încât alegerea meseriei să se facă în cunoştinţă de cauză, iar traseul profesional să se desfăşoare fără sincope.
‘Sectorul HoReCa a suferit o contracţie majoră pe fondul pandemiei, astfel că la nivelul CJ ne-am propus să devenim o parte activă în identificarea soluţiilor pentru relansarea industriei ospitalităţii. Rolul nostru instituţional este şi de a sprijini demersurile care vizează consolidarea acestui sector. Avem în acest sens Asociaţia pentru Promovarea Turismului, pe care dorim să o transformăm într-un catalizator al dezvoltării turismului în judeţul nostru. Am discutat cu primarul Dominic Fritz ca şi Timişoara să fie parte a Asociaţiei, pentru a avea o gândire coerentă în domeniul turismului, să asigurăm succesul proiectului Timişoara 2023. Cred sincer că establishment-ul timişean, fie că discutăm despre actorii instituţionali, despre mediul universitar şi preuniversitar sau despre domeniul HoReCa în ansamblul său, trebuie să lucreze împreună şi într-o manieră convergentă pentru asigurarea unei creşteri durabile a acestui sector’, a transmis preşedintele CJ Timiş, Alin Nica.
Propunerile şi soluţiile agreate vor fi transpuse într-un document de angajament, care va fi asumat de participanţi.