Activitatea de vaccinare a pacienţilor din spitale poate să înceapă în unităţile medicale în care funcţionează deja centre de imunizare, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.
‘O prioritate în această perioadă este demararea activităţilor de vaccinare în unităţile sanitare cu paturi atât în cele private, cât şi în cele de stat. De principiu, activitatea poate să înceapă în spitalele în care există deja un centru de vaccinare. Dozele vor fi preluate prin acele centre de vaccinare şi vor fi alocate pentru vaccinarea pacienţilor internaţi, pacienţii eligibili folosind aceleaşi credenţiale, aceleaşi ID-uri ale centrelor de vaccinare deja organizate în unităţile sanitare respective. Ştim că în etapa I a campaniei de vaccinare au fost organizate peste 300 de centre de vaccinare în unităţile sanitare. În momentul de faţă, vorbim de circa 100 de centre care încă mai funcţionează în unităţile sanitare, aşa încât noi în aceste zile vom centraliza şi vom configura în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor toate spitalele aşa încât ele vor începe progresiv să solicite doze şi să poată vaccina’, a explicat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.
Şeful CNCAV a adăugat că îşi doreşte ca, în spitalele în care nu există deja centre de vaccinare, imunizarea pacienţilor să înceapă în data de 17 mai.
‘Ne dorim ca din 17 mai să înceapă această activitate în restul spitalelor. Nu necesită condiţii deosebite’, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, la nivelul fiecărui spital se va desemna un coordonator al activităţii de vaccinare. ‘La nivelul fiecărui spital se va desemna un coordonator al activităţii de vaccinare împotriva COVID-19, coordonator care ideal trebuie să facă parte din serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, însă, atunci când nu există un serviciu care să fie asigurat cu resursă umană într-o unitate medicală, se poate desemna un alt reprezentant de către managerul instituţiei. Se vor constitui echipe mobile care vor fi calibrate în funcţie de numărul de secţii, de numărul de paturi din spital, încât să se poată asigura fluent activitatea de vaccinare’, a precizat Valeriu Gheorghiţă.
El a adăugat că se pot utiliza toate tipurile de vaccin anti-COVID, însă ‘preferabil’ este cel de la compania Johnson&Johnson deoarece se administrează într-o singură doză, având în vedere că intervalul de timp pentru rapel la celelalte tipuri depăşeşte de multe ori perioada internării.
‘În situaţiile respective, dacă se optează pentru un alt tip de vaccin, (…) pacientul îşi poate efectua rapelul într-un centru de vaccinare funcţional din proximitatea localităţii de domiciliu cu prezentare directă’, a indicat preşedintele CNCAV.