AcasăStiri generaleIndonezia lansează o schemă de vaccinare privată împotriva COVID-19

Indonezia lansează o schemă de vaccinare privată împotriva COVID-19

Indonezia a lansat marţi o schemă de vaccinare privată împotriva COVID-19 vizând cel puţin 10 milioane de persoane, informează DPA.

Vaccinările vor fi plătite de către companiile acestor persoane: de la producători de mare capacitate şi până la întreprinderi mici şi mijlocii.

‘Mă bucur că a început procesul de vaccinare privat. Sper că toată lumea va fi protejată de COVID-19 şi fabricile din aceste zone industriale şi de afaceri pot fi mai productive’, a declarat preşedintele Joko Widodo, care a participat la lansarea fabricii Unilever din Cikarang, provincia Java de Vest.

‘Această acţiune privată de vaccinare ar putea accelera programul de inoculare în Indonezia’, a adăugat Widodo.

Lansarea a avut loc în comun prin videoconferinţă cu alte companii în 18 locuri din zonele industriale din jurul capitalei Jakarta.

Potrivit unui regulament al Ministerului Sănătăţii, preţul pentru o singură doză de vaccin Sinopharm este de 500.000 de rupii indoneziene sau 35 de dolari.

Preşedintele Camerei de Comerţ, Rosan Roeslani, a spus că mai mult de 22.000 de companii s-au înregistrat pentru a-şi vaccina cele peste 10 milioane de angajaţi şi familiile lor.

Indonezia îşi propune să atingă imunitatea de grup prin vaccinarea a 181 milioane de persoane, dar progresele au fost lente. Cel puţin 22 milioane de doze au fost administrate în cadrul programului guvernamental de vaccinare, dintre care 8 milioane de persoane vaccinate cu a doua doză.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks