Primăria Sighişoara a anunţat, marţi, că organizează un maraton al vaccinării anti-COVID, în perioada 21 – 23 mai, după ce s-a înregistrat un număr mare de persoane pe listele de aşteptare la centrul de imunizare existent în oraş.
Evenimentul va avea loc în Centrul de vaccinare, amenajat în Sala de sport a Şcolii Gimnaziale ‘Zaharia Boiu’ (cartier Târnava II – Bărăgan).
Cu o capacitate de 12 puncte de vaccinare, Centrul deserveşte, în prezent, atât locuitorii Sighişoarei, cât şi pe cei din comunele: Zagăr, Nadeş. Albeşti, Apold, Daneş, Saschiz, Vânători, Viişoara, Coroisânmărtin, Suplac, Bălăuşeri.
”Încurajat de numărul mare de oameni care se găseau pe lista de aşteptare pentru vaccinare, la Centrul din Sighişoara, dar şi din dorinţa de face încă un pas, firesc, spre normalitatea după care toţi tânjim, primarul municipiului Sighişoara, Ioan – Iulian Sîrbu, a avut iniţiativa organizării acestui maraton şi la Sighişoara’, a arătat Primăria Sighişoara, într-un comunicat de presă.
Primarul Sighişoarei a precizat că prin această acţiune se doreşte ca viaţa municipiului să revină la normal, inclusiv prin reluarea Festivalului Medieval, suspendat din cauza pandemiei.
‘Ne dorim să ne întoarcem la activităţile de zi cu zi, aşa cum le ştiam odată. Este foarte important ca toţi elevii să se întoarcă fizic la şcoală! Vrem să avem evenimente, care ne uneau şi ne distrau, deopotrivă, vrem să avem Festivalul Medieval la Sighişoara. Vaccinarea este soluţia! Am încredere că locuitorii Municipiului Sighişoara, dar nu numai, se vor mobiliza exemplar. Îi asigur că vor avea toate condiţiile astfel încât vaccinarea să se desfăşoare fără probleme. Alături de noi sunt oameni pregătiţi, cu experienţă. Mulţumesc tuturor pentru mobilizare! În continuare, voluntarii se pot alătura acestui eveniment – maraton. Haideţi să arătăm că se poate şi la Sighişoara’, a declarat primarul municipiului Sighişoara.
Maratonul de vaccinare din Sighişoara se va derula vineri, de la ora 15,00 şi până la ora 22,00, iar sâmbătă şi duminică va avea loc în intervalul 08,00 – 22,00.
Vaccinarea se realizează cu serul Pfizer-BioNTech, iar doritorii pot veni la centrul de vaccinare fără programare, doar cu cartea de identitate.
Maratonul de la Sighişoara se bucură şi de sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş, după reuşita unei acţiuni similare care s-a înregistrat la Târgu Mureş.
‘Maratonul vaccinării organizat la Târgu Mureş a fost un succes, iar acum este preluat ca model de către primăriile din judeţul Mureş. Mă bucură faptul că ne unim eforturile cu Primăria Sighişoara pentru organizarea unui maraton local în acest municipiu, în cadrul campaniei judeţene ‘Mureşul se vaccinează’. Îi îndemn pe sighişoreni să vină la maratonul care se va desfăşura între 21 – 23 mai la Sighişoara şi să aibă încredere în profesionalismul medicilor, asistenţilor şi tuturor voluntarilor care vor fi implicaţi în această acţiune de vaccinare’, a transmis prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel.
În organizarea ”Maratonului de vaccinare” în Sighişoara s-au alăturat Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Mureş, Direcţia de Asistenţă Socială Sighişoara şi Spitalul Municipal Sighişoara.
Rapelul pentru vaccinarea cu Pfizer-BioNTech se va face după 21 de zile, în acelaşi loc, iar persoanele care aveau programare la vaccinare în perioada în care se desfăşoară maratonul se vor prezenta la Centrul de vaccinare conform datei şi orei stabilite anterior.