Un maraton al vaccinării anti-COVID este organizat, de vineri până duminică, în parcarea unui complex comercial din Zalău, la deschiderea evenimentului fiind prezent şi ministrul de Interne, Lucian Bode.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii, vaccinarea se va realiza de către două echipe mobile, cu seruri Pfizer şi Johnson&Johnson, la alegere, vineri, în intervalul orar 15,00 – 21,00 şi sâmbătă – duminică între orele 9,00 – 21,00.
Deschiderea maratonului va avea loc vineri, ora 15,00, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi a oficialităţilor judeţene şi locale.
‘Vaccinează-te simplu, fără programare, pentru sănătatea ta şi a celor dragi ţie. Putem depăşi această pandemie doar împreună, vaccinându-ne în număr cât mai mare’, se arată în comunicatul menţionat.
Maratonul vaccinării este realizat de Instituţia Prefectului Sălaj, în parteneriat cu Zalău Value Centre, Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria Zalău, Direcţia de Sănătate Publică, Crucea Roşie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, primăriile din judeţul Sălaj, Batalionul 317 Sprijin Logistic ‘Voievod Gelu’.