După exemplul din Ohio, mai multe loterii cu premii de milioane de dolari vor fi organizate în Statele Unite pentru a revitaliza campania de vaccinare împotriva COVID-19, aflată în pierdere de viteză de câteva săptămâni, notează vineri AFP.
Joi, Maryland a anunţat lansarea unei loterii cu premii de 2 milioane de dolari, deschisă rezidenţilor săi adulţi care se vor vaccina pe teritoriul acestui stat.
Începând de marţi, zilnic va fi tras la sorţi câştigătorul a 40.000 de dolari, iar loteria finală, programată de ziua naţională, 4 iulie, va fi dotată cu 400.000 de dolari.
‘Scopul este doar de a-i face pe reticenţi şi pe cei care nu s-au gândit încă’ să se vaccineze, a explicat guvernatorul Larry Hogan, într-un stat în care 67% dintre locuitorii adulţi au primit deja cel puţin o doză vaccin.
Directorul loteriei din Maryland, Gordon Medenica, a dat asigurări că sistemul de tragere la sorţi va respecta anonimatul persoanelor vaccinate înregistrate în baza de date a serviciilor sanitare ale statului.
La rândul său, statul New York a anunţat că, între 24 şi 28 mai, în zece centre de vaccinare se vor distribui gratuit 10 milioane de bilete de loterie pentru premii între 20 de dolari şi 50 milioane de dolari.
‘Pentru că rata de vaccinare încetineşte, trebuie să fim creativi pentru a administra mai multe doze’, a explicat guvernatorul
Andrew Cuomo într-un comunicat. În statul New York, aproape 63% din populaţie a primit cel puţin o doză.
După un început lent la sfârşitul anului trecut, campania de vaccinare în masă a fost dusă în ritm accelerat de administraţia preşedintelui Joe Biden.
Însă ritmul a încetinit în ultima vreme, iar autorităţile se întrec în ingeniozitate pentru a atinge pragul, dorit de Biden, de 70% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză până la 4 iulie.
Ohio a fost primul care a avut iniţiativa unei loterii de un milion de dolari pentru persoanele care au primit o doză de vaccin.
Operaţiunea va debuta pe 26 mai şi se va repeta în fiecare zi de miercuri timp de cinci săptămâni, a precizat guvernatorul Mike DeWine.
În paralel, o loterie destinată tinerilor sub 17 ani vaccinaţi va oferi o bursă completă de patru ani la una din universităţile de stat din Ohio, un premiu atrăgător într-o ţară unde studiile superioare costă foarte mult.
Alte state încearcă să încurajeze vaccinările oferind bere, pizza sau bilete la evenimente sportive, acestor iniţative adăugându-li-se şi altele private.