La Consiliul Judeţean (CJ) Timiş au fost depuse 69 de proiecte pentru finanţare din bugetul participativ al administraţiei judeţene, care a aprobat 1.000.000 de lei pentru ediţia-pilot.
Aceste proiecte trebuie să aibă impact pozitiv pentru comunitate şi vor fi implementate de CJ Timiş, după ce vor fi selectate de o comisie de specialişti ai instituţiei.
Cele mai mari sume solicitate nu sunt mai mari de 500.000 lei.
Administratorul public al judeţului, Marian Constantin Vasile, a declarat, miercuri, că apreciază interesul major al timişenilor pentru astfel de proiecte, multe dintre propuneri fiind pertinente şi bine scrise.
‘Propunerile vor trece acum prin filtrul eligibilităţii. În procesul de votare vor intra doar acelea care respectă regulamentul şi pot fi puse în aplicare, din punct de vedere legal, de către Consiliul Judeţean’, a spus iniţiatorul programului, Marian Constantin Vasile.
Printre ideile propuse se regăsesc o platformă web pentru dezvoltarea comunităţii de voluntari din judeţ, piste de biciclete, festivaluri de cultură, utilizarea energiilor regenerabile, o tabără de pescuit pentru copii cu cerinţe speciale, cursuri de înot pentru copii sau spaţii de cazare pentru bolnavii de cancer.
‘Mă declar mulţumit de cum a decurs până în prezent programul de bugetare participativă, iar pentru anul viitor ne gândim să mărim bugetul alocat. Implicarea cetăţenilor într-un proces democratic este util comunităţii noastre şi ne responsabilizează’, a punctat preşedintele CJ, Alin Nica.
Până pe 3 iunie, specialiştii CJ Timiş vor lucra la validarea proiectelor depuse, iar în data de 4 iunie, cele care au întrunit condiţiile impuse de regulament vor fi afişate pe pagina dedicată, urmând ca pe 5 iunie să intre în procesul de votare.
Proiectele câştigătoare vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de domeniul din care fac parte, până la epuizarea sumei prevăzute. Proiectele selectate în urma procedurii de consultare publică vor fi incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli al CJ Timiş şi implementate de aparatul de specialitate al instituţiei.