Trei documentare şi trei filme de ficţiune, realizate de tineri cineaşti din România, vor face parte din competiţia celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului ‘Ceau, Cinema!’ de la Timişoara, care va avea loc perioada 15 – 18 iulie, au anunţat, joi, organizatorii.
Cele trei documentare sunt ‘Noi împotriva noastră’ (2020), de Andra Tarara, ‘Casa cu păpuşi’ (2020), de Tudor Platon, şi ‘Copii pierduţi pe plajă’ (2020), de Alina Manolache.
Cele trei lungmetraje de ficţiune care completează competiţia sunt ‘Spirala’ (2020), de Cecilia Felmeri, ‘Mia îşi ratează răzbunarea’ (2020), de Bogdan Theodor Olteanu, şi ‘Otto Barbarul’ (2020), de Ruxandra Ghiţescu, ultimele două fiind anunţate anterior.
‘Prin selectarea în competiţie a şase filme realizate de regizori aflaţi încă la început de drum, ‘Ceau, Cinema!’ îşi propune să susţină cinematografia tânără din România, puternic afectată de criză. Am vrut un echilibru între filme de ficţiune şi documentare, pentru a marca, la rândul nostru, perioada fastă prin care trece documentarul românesc. De asemenea, ne-am gândit şi la sectorul cultural independent timişorean, aşa că am invitat în juriu trei dintre cei mai activi reprezentanţi ai săi’, spun organizatorii, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Filmul câştigător al Trofeului ‘Răzvan Georgescu’, acordat de Vitas România, va fi decis de un juriu format din trei reprezentanţi cunoscuţi ai sectorului cultural independent din Timişoara, respectiv Christine Cizmaş, cofondator şi actor la ‘Auăleu’, Răzvan Cornici, membru al colectivului artistic Balamuc (loc de joacă ş-altele), şi Raluca Selejan, cofondator al Librăriei La Două Bufniţe.
În pelicula ‘Noi împotriva noastră’, regizoarea Andra Tarara, aflată la primul lungmetraj, şi tatăl său iau câte o cameră şi se filmează reciproc, prilej de a discuta despre schizofrenie, trecutul lor şi propriile concepţii despre fericire. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Documentar Ji.hlava.
‘Casa cu păpuşi’, debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, este o incursiune într-un univers special: vacanţa anuală a unor femei de 70 de ani într-o vilă pe Valea Oltului. Filmul a fost inclus în competiţia de documentare a Festivalului de la Sarajevo.
În ‘Copii pierduţi pe plajă’, primul său lungmetraj, regizoarea Alina Manolache porneşte în căutarea tinerilor care s-au rătăcit pe plajă în copilărie şi foloseşte asta ca pretext pentru a face portretul generaţiei de 30 de ani. Filmul a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).
Selectat la festivalurile de la Varşovia, Salonic şi Cairo, ‘Spirala’, o coproducţie ungaro-română, este debutul în ficţiune al Ceciliei Felmeri, cineastă maghiară din România.
Prezent la festivalurile de la Varşovia şi Premiers Plans de la Angers, ‘Mia îşi ratează răzbunarea’ este al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, realizat în regim independent.
În ‘Otto Barbarul’, debutul regizoarei Ruxandra Ghiţescu, un adolescent punk în vârstă de 17 ani se confruntă cu pierderea iubitei. Otto devine captiv într-un cerc vicios creat de părinţi, bunicul său, mama iubitei sale şi ancheta derulată de serviciile sociale. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo.
‘Ceau, Cinema!’ este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)