Capitala şi toate judeţele ţării rămân în scenariul verde din punctul de vedere al infectărilor cu SARS-CoV-2, reiese din datele transmise, joi, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În Bucureşti, continuă scăderea ratei de infectare, miercuri fiind înregistrată o incidenţă de 0,50 cazuri la mia de locuitori, faţă de 0,52 în ziua anterioară.
Cea mai mare incidenţă s-a înregistrat în judeţul Alba, cu 0,75 de cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, iar cea mai mică rată de incidenţă – în judeţul Gorj, respectiv 0,12 cazuri la mia de locuitori.
Conform GCS, 8 judeţe şi Capitala au avut mai mult de 10 cazuri nou confirmate de COVID-19 faţă de ultima raportare, respectiv Bucureşti – 28, Cluj – 17, Alba – 17, Constanţa – 17, Prahova – 17.
Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Vrancea, Ialomiţa, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud – câte unul.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.