Cinci persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Timiş, pentru audieri şi luarea măsurilor legale, după ce poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IPJ Timiş au efectuat, joi, 10 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări.
Din cercetări a reieşit că în perioada 2018 – 2021 persoanele în cauză ar fi achiziţionat ţigarete pe care ulterior le-ar fi comercializat în municipiul Timişoara şi în localităţile timişene Chişoda şi Recaş, arată un comunicat al Poliţiei Timiş, remis AGERPRES.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 50.782 de ţigarete netimbrate, 22,7 kg de tutun, patru aparate pentru măcinat tutun, un aparat pentru injectat tutun, 6.600 de tuburi pentru confecţionarea ţigaretelor, patru plante de cannabis, o pipă pentru fumat, două cutii cu foiţe pentru pipă, telefoane mobile şi suma de 4.005 lei.
Percheziţiile s-au desfăşurat sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. La activităţi au participat poliţiştii din cadrul Serviciului Criminalistic ai municipiului Lugoj, oraşului Recaş şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş.
Cercetările sunt continuate, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.