AcasăStiri generaleArgeş: Adolescent de 15 ani înecat într-un lac; poliţiştii au deschis o...

Argeş: Adolescent de 15 ani înecat într-un lac; poliţiştii au deschis o anchetă

Un adolescent de 15 ani din localitatea Stolnici s-a înecat într-un lac, joi seară, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.

‘A fost scos din apă, inconştient, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate a fost constatat decesul. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul nefericit s-a petrecut’, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, la faţa locului au intervenit o autospecială de la punctul de lucru Stolnici şi două autospeciale cu bărci de salvare de la Detaşamentul de Pompieri Bradu şi Secţia de Pompieri Costeşti.

‘Lacul se întinde pe aproximativ 5.000 de metri pătraţi şi are o adâncime de circa 1,5 metri. Echipajele de intervenţie au ajuns la băiat şi l-au extras’, a informat ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, victima nu avea funcţii vitale când au început manevrele de resuscitare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks