Terenul din Calea Vitan nr. 154-158 va trece din administrarea Consiliului Local Sector 3 în cea a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) în vederea amenajării unui parc, conform unei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei, cu 33 de voturi ‘pentru’, 13 ‘împotrivă’ şi 8 abţineri.
Preşedintele Comisiei de ecologie, protecţia mediului şi igienizare, Ana Ciceală (USR PLUS), a declarat că hotărârea adoptată reprezintă ‘primul pas, din punct de vedere administrativ’, pentru crearea unui nou parc, a ‘unui nou plămân verde în inima’ cartierului Vitan.
‘În perioada următoare, conform propunerii, va fi organizat un concurs de soluţii pentru acest parc şi sper ca prin demersurile pe care le vom face în luarea în administrare a terenului şi demararea concursului de soluţii să putem, la o ulterioară rectificare bugetară din acest an, să finanţăm măcar partea de indicatori tehnico-economici, studiul de fezabilitate pentru soluţia rezultată în urma concursului de soluţii şi să asigurăm fondurile necesare înfiinţării parcului cât mai repede cu putinţă. Ştiu că pentru zone noi verzi, înverzite, din Bucureşti, atât de necesare, au fost ceruţi bani pe PNRR, pentru proiectul depus de PMB în februarie, ‘Plămâni verzi pentru Bucureşti’. Sunt convinsă că şi acest teren se încadrează’, a spus ea.
Conform hotărârii, CL Sector 3 va transmite în termen de 30 de zile către ALPAB inventarul cu bunurile imobile.
Potrivit raportului de specialitate, imobilul din Calea Vitan este folosit în prezent de Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti SA, la care acţionar majoritar este CL Sector 3. Este vorba despre un teren cu o suprafaţă de 41.910 mp şi un număr de 27 de construcţii. Imobilul este inclus prin Planul Urbanistic General în unitatea teritorială de referinţă V1a: parcuri, grădini, scuaruri şi fâşii plantate publice.
Potrivit unui comunicat al USR PLUS Bucureşti, reprezentanţii formaţiunii au depus un proiect în vederea amenajării Parcului Vitan încă în timpul administraţiei anterioare, dar propunerea nu a fost introdusă pe ordinea de zi.
‘Încă din aprilie 2019, consilierii generali Bogdan Stroe şi Ana Ciceală au depus un proiect privind înfiinţarea Parcului Vitan ca reacţie la propunerea Primăriei Sector 3 de a construi pe acelaşi teren un complex de blocuri de 11 etaje. (…) Apoi, pe 27 august 2019, în urma mobilizării exemplare a 780 de cetăţeni, locuitori ai cartierului, consilierii USR PLUS au depus la primărie petiţia cu tot atâtea semnături originale prin care se cerea amenajarea acestui parc şi oprirea derulării proiectului imobiliar propus de primarul Robert Negoiţă. În ianuarie 2019, PUZ Sector 3 se modificase astfel încât terenul trecea din zonare V1a (parcuri şi grădini publice etc) în zonare M2 (posibilitate de construire P+14 etaje), dar, ulterior, prin decizia Curţii de Apel (reclamant Tudor Valentin) şi apoi prin hotărâre de Consiliu General (ianuarie 2021), terenul a revenit la zonarea din Planul Urbanistic General, V1a’, conform USR PLUS.