Interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege privind alăptarea în spaţiile publice, adoptat cu 279 de voturi ‘pentru’şi o abţinere, are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor. De asemenea, se propune reglementarea regimului sancţionator pentru unele fapte care au legătură cu alăptarea copilului până la 24 de luni în spaţiul public.
Potrivit proiectului, constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.
Contravenţiile prevăzute de proiectul de lege se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Ministerului Afacerilor Interne sau Poliţiei locale, după caz.
Senatul, în calitate de primă Camera sesizată, a adoptat proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.