Vicepreşedintele PSD Timişoara, consilierul local Radu Ţoancă, a declarat, joi, că se pot găsi soluţii pentru abonaţii la societatea de termoficare Colterm, dar administraţia Fritz este total depăşită de problemă.
Conform reprezentantului PSD Timişoara, soluţia presupune şi intrarea Colterm în insolvenţă.
‘Eu cred că se pot găsi soluţii pentru abonaţii la Colterm (42.000 de contracte semnate cu persoane fizice, şcoli şi spitale). Am propus încă din luna decembrie 2020. Deşi nu este o soluţie populară, lucrurile au un singur nume: insolvenţă solicitată de AGA, care nu este totuna cu faliment. Insolvenţa te protejează trei ani de orice fel de imixtiuni din afară, dar o insolvenţă extrem de transparentă, făcută cu un consorţiu de firme, nu cu firme de casă transnaţionale pe care le visează unii din primărie. Noi, Consiliul Local Timişoara, am fost de bună credinţă, l-am mandatat pe primarul Dominic Fritz să ia o casă de avocatură, iar el a apelat o casă austriacă cu sediul în Bucureşti, iar când am avut nevoie de ei, săptămâna trecută, la AGA Colterm, nu au venit. Ei taxează primăria cu 350 de lei pe oră, dar nu au venit la acea şedinţă decisivă a AGA Colterm, deşi au fost chemaţi. Nu au venit din aroganţă sau din lipsă de timp’, a susţinut Radu Ţoancă, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, amenda de 21.000.000 de euro pentru necumpărarea certificatelor verzi la termen va deveni operaţională din 20 iunie, când se vor bloca conturile Colterm, chiar dacă se lucrează la o contestaţie a acestei amenzi. Colterm are o cifră de afaceri de 200.000.000 de lei şi doar această amendă este de aproape 107.000.000 lei, iar datoriile curente sunt de 330.000.000 de lei. Dar, în 10 iulie, Colterm trebuie să prezinte ANAF un plan de reorganizare conform unei ordonanţe guvernamentale, pentru că a beneficiat în ultimii doi ani de amânări şi reeşalonări de taxe şi impozite – la ANAF există o datorie de 120.000.000 de lei, a detaliat reprezentantul PSD Timişoara.
‘Acest plan nu există, deşi a fost trimis spre executiv (al primăriei, n.r.) în decembrie, de fosta conducere a Colterm, pentru că actuala administraţie nu mai doreşte să cauţioneze, pentru că trebuia să pună primăria cash 10.000.000 de lei şi apoi lunar să suplimenteze suma pe care noi o dăm la Colterm, cu circa 4.000.000 de lei (…)’, a arătat Radu Ţoancă.
Consilierul social-democrat a reamintit că pentru Colterm sunt luate deja două credite de funcţionare, din administraţia trecută, care însumează 152.000.000 de lei cu scadenţă în 2034, respectiv 2035 şi care sunt deja în plată, dar mai există şi un credit de cogarant de 50.000.000 de lei către E.ON, pe care tot primăria îi plăteşte pentru a nu fi blocate conturile.
Radu Ţoancă a anunţat că în recenta şedinţă a AGA Colterm au existat voci ale unor specialişti în economie care spun că diminuat capitalul Colterm cu 185.000.000 de lei, pentru care se cer clarificări de la ANAF.
Consilierul local PSD a mai subliniat că ritmul de debranşare de la Colterm, inclusiv debranşări făcute ilegale, fără respectarea procedurilor, este extrem de mare.
‘Acest lucru ar trebui clarificat în această vară, administraţia Fritz trebuie să vină cu o soluţie şi să nu mai evite întrebările la această problemă care există. Toţi cei care s-au perindat la conducerea municipalităţii, mai ales în ultimii opt ani când Colterm efectiv a subjugat bugetul Timişoarei, sunt responsabili’, a mai declarat consilierul Radu Ţoancă. AGERPRES / (A – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)