Reprezentanţii CNAIR şi ai proiectantului autostrăzii Braşov-Bacău au prezentat joi, într-o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei publice braşovene, traseul propus pe raza judeţului, în lungime de 23 de kilometri, a viitorului drum ce va conecta Transilvania şi Moldova.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate, de asemenea, lucrările prevăzute a se executa pe teritoriul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale vizate de proiect, care, după ce vor intra în posesia documentaţiei aferente, vor putea să le analizeze în detaliu, urmând să-şi transmită propunerile şi punctele la CNAIR.
‘Urmează să se întocmească inclusiv proiectul tehnic şi cred – de altfel, nu este doar opinia mea – că proiectul ar trebui să-şi înceapă derularea de la Braşov spre Bacău’, a susţinut, în cadrul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, citat într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului.
La rândul său, prefectul Cătălin Văsii a subliniat că ‘este absolut necesar ca traseul prin judeţul Braşov al acestei viitoare autostrăzi – ca şi în cazul celor care vor lega Braşovul de Ploieşti şi de Făgăraş – să fie corelat cu obiectivele fiecărei unităţi administrativ-teritoriale de pe traseul propus şi să respecte toate constrângerile’, menţionând ‘planuri urbanistice, terenuri de pe care se obţine producţie agricolă ecologică şi investiţii proiectate etc’.
În prezent, localităţile braşovene de pe traseul propus al viitoarei autostrăzi sunt municipiul reşedinţă, Ghimbav, Codlea, Săcele, Hărman, Prejmer, Bod, Hălchiu, Tărlungeni.
Câştigătorul licitaţiei pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru această autostradă este Asocierea Search Corporation-Primacons, care a semnat în acest sens, în urmă cu un an, un contract de 20,09 milioane de lei cu CNAIR.
Studiul de fezabilitate ar trebui să fie finalizat, conform contractului, până în ianuarie 2022. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)