Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a criticat, luni, oferirea cu titlul gratuit a unor imobile, dând ca exemplu terenul de la Romexpo, menţionând că statul român ar trebui să utilizeze astfel de active la crearea unui fond care să genereze resurse pentru sistemul de pensii.
‘Este o practică învechită din statul român şi mereu reluată, de a avea anumite active, imobile sau terenuri, acordate cu titlu de folosinţă gratuită sau în concesiune diverselor instituţii, organizaţii şi, după nişte ani de zile, oferirea în mod gratuit a acestor active. În momentul de faţă, când tema importantă pentru România este cum facem reforma pensiilor, cum realizăm un fond prin care să reuşim să generăm resursele economice prin care să echilibrăm şi să facem sustenabil sistemul de pensii, actuala iniţiativă din Parlament, prin care vorbim de oferirea cu titlu gratuit a unui imobil în nordul Bucureştiului, la Romexpo, pentru o sumă de trei, patru sute de milioane, fără niciun fel de licitaţie, la preţul doar de listă, este o iniţiativă care nu poate fi susţinută’, a explicat Barna, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS.
El a subliniat că statul român trebuie să îşi administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse. Liderul USR PLUS a menţionat că vă aborda aceste subiect în şedinţa coaliţiei guvernamentale.
‘Ideea că statul român, şi nu e doar Romexpo, sunt mai multe iniţiative care vizează lucrul acesta, de aceea chestiunea e una de politică publică, îşi oferă cu titlu gratuit, în mod repetat imobile către instituţii de cult, către diverse alte instituţii, îşi oferă gratuit aceste imobile, în loc să le folosim, spre exemplu, într-un astfel de fond care să genereze resurse pentru sistemul de pensii, (ideea) este una pe care nu o susţinem şi poziţia USR PLUS este una foarte clară. Statul român trebuie să îşi administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse, care să poată fi folosite pentru bunăstarea cetăţenilor, respectiv pensii şi alte cheltuieli publice necesare statului. O să duc acest subiect în discuţia coaliţiei’, a spus Dan Barna.
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, pe 31 martie, Parlamentului reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a actului normativ, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.
Şeful statului cere reexaminarea actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, prin care o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.