Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că până marţi au fost vaccinaţi anti-COVID 9.394 de copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, de la începutul imunizării acestei grupe de vârstă, din 2 iunie.
‘După cum ştim, pe data de 2 iunie a demarat activitatea de vaccinare şi pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Până la acest moment, până astăzi, 8 iunie, ora 12.00, au fost vaccinaţi 9.394 de copii cu vârsta cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, cei mai mulţi fiind în municipiul Bucureşti – 2.315, urmat de judeţul Cluj – 856, Ilfov – 439, Timiş – 433 şi Iaşi – 370’, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Şeful CNCAV a oferit detalii şi privind situaţia vaccinării copiilor în alte state ale UE.
‘De asemenea, la nivelul celorlalte ţări ale UE, Franţa, din declaraţiile efectuate va începe activitatea de vaccinare pentru această grupă de vârstă pe data de 15 iunie, Germania şi Polonia au început vaccinarea pentru această grupă de vârstă pe data de 7 iunie, de asemenea Lituania în decursul lunii iulie, iar Austria îşi propune ca până la sfârşitul lunii august să atingă peste 340 de mii de copii cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani ca obiectiv de vaccinare. De asemenea, Ungaria a început să vaccineze tinerii între 16 şi 18 ani de la mijlocul lunii mai. Repet, fiecare ţară are propria strategie de vaccinare, iar în mod progresiv grupele de vârstă eligibile sunt incluse în programul de vaccinare’, a declarat Gheorghiţă.