Premierul Florin Cîţu a evidenţiat în cadrul întrevederii pe care a avut-o marţi cu preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, caracterul special al relaţiei bilaterale, precum şi nivelul foarte bun al cooperării în domenii sectoriale de interes comun, precum apărarea, economia şi turismul.
‘Astăzi am avut o întrevedere cu preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin. În cadrul discuţiilor, am evidenţiat caracterul special al relaţiei bilaterale româno-israeliene, precum şi nivelul foarte bun al cooperării în domenii sectoriale de interes comun, precum apărare, economie şi turism. În aceeaşi măsură, am subliniat că Guvernul pe care îl conduc este unul axat pe reforme, iar Forumul de afaceri România-Israel, care are loc pe 9 iunie, este o bună oportunitate pentru noi investiţii’, a scris Florin Cîţu, marţi seară, pe facebook.
Potrivit prim-ministrului, preşedintele Statului Israel şi-a exprimat aprecierea ‘faţă de rolul pe care România îl are în combaterea antisemitismului’, transmiţând mulţumiri pentru ‘toate eforturile autorităţilor de la Bucureşti în acest sens’.
‘Preşedintele israelian a salutat, totodată, rolul decisiv pe care contactele între poporul român şi cel israelian, dar şi comunitatea cetăţenilor israelieni originari din România, le joacă în dezvoltarea parteneriatului strâns între România şi Israel’, a completat Cîţu.
Şeful Executivului a menţionat că în cadrul discuţiilor a agreat alături de preşedintele Israelului că este nevoie ca ‘o şedinţă de guvern comună România-Israel să aibă loc până la finalul pandemiei, pentru o cooperare şi mai strânsă între cele două state’.