Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, a pledat, miercuri, în cadrul sesiunii plenare a Forumului de Afaceri România – Israel, pentru cooperări bilaterale în domeniul medical şi al tehnologiei militare.
‘Pandemia de COVID-19 a evidenţiat importanţa cooperării medicale internaţionale şi a arătat că sistemul nostru de sănătate trebuie să fie suficient de flexibil şi rezilient pentru a face faţă unor noi ameninţări globale. Israelienii, după cum ştiţi probabil, sunt lideri la nivel mondial în tehnologia medicală, incluzând domenii importante precum sănătatea digitală. Lucrând împreună, oamenii din România şi cei din Israel, putem să consolidăm spitalele noastre şi sistemul de sănătate şi să îmbunătăţim starea de bine a societăţilor noastre’, a declarat preşedintele israelian.
El a arătat că România şi Israel ar putea colabora şi în domeniul tehnologiei militare.
‘România şi Israel sunt două state care s-au confruntat cu ameninţări semnificative. Alianţa noastră militară se dezvoltă, bazându-se pe încredere, valori comune şi perspective comune. România face parte dintr-un mic grup de state cu care Israel împărtăşeşte expertiză militară şi experienţă. Cred că scopul nostru ar trebui să ducă la integrarea inovaţiilor israeliene cu capabilităţile României, dezvoltare şi industrie, pentru a crea tehnologii militare de top la nivel mondial pe care România să le poată exporta. O astfel de cooperare va consolida economiile noastre, forţele noastre de apărare şi securitatea ţărilor noastre’, a spus el.
Potrivit lui Reuven Rivlin, în contextul relaţiilor bilaterale, cele două state au dezvoltat proiecte comune în cadrul UE. Astfel, în prezent există 137 de proiecte, în care sunt implicate 251 de companii israeliene şi româneşti. Totodată, preşedintele Israelului a subliniat importanţa relaţiilor interumane, arătând că acestea se dezvoltă inclusiv în baza relaţiilor de afaceri.
‘Acest seminar de afaceri este extrem de important. În timp ce discuţiile dintre guverne creează o bază pentru relaţii oficiale, legăturile de afaceri şi cele interumane sunt fundaţia reală a unui parteneriat vibrant între naţiuni. Cooperarea economică dintre Israel şi România are un potenţial extraordinar, cu beneficii pentru ambele ţări. Există multe, multe similitudini între noi. De fapt, în Israel avem o comunitate de 600.000 de oameni cu origine română. Se simt acasă în Israel, noi ne simţim acasă în România. Atât israelienii, cât şi românii sunt binecuvântaţi cu un spirit inovativ (…) şi o dorinţă puternică de a depăşi toate provocările’, a mai spus el.
Reuven Rivlin a afirmat că, de-a lungul ultimilor zeci de ani, Israelul a privit fiecare provocare ca pe o oportunitate.
‘Ne-am confruntat cu multe provocări, dar am decis, de la primul prim-ministru pe care l-am avut în Israel, să nu privim confruntările cu un sentiment de teamă, cu sentimentul că suntem ameninţaţi. Am privit fiecare provocare ca pe o oportunitate. Nu am avut apă, nu aveam ploi, am reuşit să transferăm apa din nord în deşert, care a devenit un loc înfloritor, care s-a dezvoltat din punct de vedere agricol. Secretul Statului Israel în ultimii 80 de ani a fost că am privit fiecare provocare ca pe un potenţial’, a subliniat el.
Precizările au fost făcute în cadrul sesiunii plenare a Forumului de Afaceri România – Israel, desfăşurat la Palatul Parlamentului. La eveniment au participat: prim-ministrul Florin Cîţu, ambasadorul Statului Israel în România, David Saranga, şi ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.