Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, au avut miercuri o întrevedere cu şeful Statului Israel, Reuven Rivlin, în cadrul căreia au fost abordate teme ce ţin de cooperarea bilaterală în plan politic, economic-sectorial, cu precădere în domeniul cercetării şi al tehnologiei, precum şi în planul apărării şi securităţii.
Preşedintele Senatului a subliniat legăturile puternice de prietenie ale României cu Israelul, cel mai apropiat aliat şi partener strategic al ţării noastre în Orientul Mijlociu, cei 73 de ani de relaţii bilaterale neîntrerupte reprezentând dovada unei prietenii solide între cele două state şi popoare, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
‘Israelul este cel mai apropiat aliat şi partener strategic al României în Orientul Mijlociu, relaţia româno-israeliană fiind bazată pe încredere şi durabilitate. Privim cu încredere viitorul relaţiei noastre, întrucât împărtăşim valori comune, în special în privinţa democraţiei şi a statului de drept’, a subliniat Anca Dragu.
Ea a arătat importanţa, pentru România, a creşterii şi diversificării relaţiilor cu Israelul, în domenii precum cercetarea şi tehnologia, agricultură, sănătate, digitalizare şi apărare.
În acest context, preşedintele Senatului a exprimat interesul pentru continuarea şi diversificarea dialogului interparlamentar, atât la nivelul conducerii, cât şi la cel al comisiilor de specialitate, prin acesta putându-se crea premisele unei colaborări extinse în plan politic şi economic-sectorial.
Anca Dragu a subliniat importanţa conştientizării fenomenelor declanşate de antisemitism, xenofobie şi rasism pentru a putea lupta împotriva acestui flagel cu o voce comună. ‘România este un puternic susţinător al definitivării cât mai curând posibil a primei strategii antisemitism la nivelul Uniunii Europene’, a transmis ea.
Demnitarul român a adresat felicitări şefului statului israelian pentru succesul campaniei de vaccinare anti-COVID din ţara sa, evidenţiind importanţa continuării implementării acestui proces pentru revenirea la normalitatea socială şi economică.
Din partea Senatului, la întrevedere au mai participat vicepreşedintele Alina Gorghiu, preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean, liderul grupului senatorial USR PLUS, Radu Mihail, şi liderul grupului senatorial al UDMR, Lorand Turos.