Formaţia Trooper urcă sâmbătă pe scena de la Arenele Romane, pentru a marca 25 de ani de existenţă, iar Alin Coiotu’ Dincă, liderul trupei, le promite fanilor un show complex, care va dura aproximativ trei ore, un concert ca ‘în zilele bune’.
Programul evenimentului debutează la ora 15,00 cu o sesiune Meet&Greet, care presupune participare la probele de sunet (două piese), poză cu Alin Dincă (Coiotu’) şi un poster semnat de membrii trupei. Pentru cei care nu pot ajunge la ora 15,00, Coiotu’ va face poze şi după terminarea concertului. Accesul general va avea loc începând cu ora 17,30.
Startul concertului va fi dat la ora 19,30, cu Olympus Mons, urmat, de la ora 20,30, de show-ul Trooper: Alin Dincă aka Coiotu’ – voce, Aurelian Dincă aka Balauru’ – chitară, Ionuţ Rădulescu aka Oscar – chitară bass, Ionuţ Răzvan Covalciuc aka John – tobe şi Cristian Oftez – chitară. Spectacolul este programat să se încheie la ora 23,00.
‘Am pregătit un show foarte complex şi foarte lung. O să cântăm aproape trei ore, o să avem nişte invitaţi pe care-i respectăm şi iubim foarte mult’, declara Alin Coiotu’ Dincă, într-un interviu pentru AGERPRES.
În cei peste 25 de ani de activitate, Trooper a lansat nouă albume de studio, a cântat pentru mai mult de 700.000 de oameni, în peste 800 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP.
La concert pot participa persoane vaccinate anti-COVID, care au trecut prin boală sau au test RT PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau un test rapid nu mai vechi de 24 de ore. Testele trebuie realizate într-un spaţiu omologat, care eliberează dovada rezultatului negativ.
Persoanele nevaccinate sau care nu au 10 zile de la rapel şi minorii vor avea posibilitatea, la intrare, de a se testa rapid, din salivă (fără variante invazive, fără teste din nas etc.). Testul va costa 20 de lei, iar rezultatul se va obţine în 5 minute.
Persoanele vaccinate anti-COVID sunt rugate să aibă asupra lor documentul doveditor (printat sau în telefon), iar cei care au trecut prin boală biletul de externare, nu mai vechi de 90 de zile.
În limita în care vor mai rămâne bilete, în ziua concertului se vor putea cumpăra numai de la Arenele Romane.
În incinta spaţiului concertistic este interzis accesul cu sticle, mâncare sau băuturi de orice fel, artificii, arme, obiecte periculoase, obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser). Organizatorii nu vor stoca şi nu vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului.
Accesul în spaţiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.