AcasăStiri generaleRadu Mihaiu speră că 1.000 de persoane se vor vaccina anti-COVID zilnic...

Radu Mihaiu speră că 1.000 de persoane se vor vaccina anti-COVID zilnic la centrul din Piaţa Obor

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, şi-a exprimat speranţa că 1.000 de persoane se vor vaccina anti-COVID zilnic la centrul deschis, vineri, în Piaţa Obor şi unde se administrează seruri Pfizer BioNTech şi Johnson&Johnson.

Programul centrului este următorul: vinerea şi sâmbăta aceasta între orele 8,00 – 20,00, iar duminică între orele 8,00 – 18,00.

Prezent la deschiderea centrului, Mihaiu a precizat că în Piaţa Obor vin oameni din toate sectoarele şi din jurul Capitalei şi a subliniat că doar prin vaccinare se poate reveni la viaţa de dinainte de pandemia de COVID-19.

Întrebat dacă ar fi o idee bună deschiderea de centre de vaccinare în scări de bloc, el a răspuns că nu cunoaşte dacă în astfel de locaţii ar putea să fie respectate condiţiile sanitare.

Radu Mihaiu a menţionat că 50.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID în centrele deschise de Primăria Sectorului 2. El a spus că nu intenţionează să mai amenajeze alte centre, ci urmăreşte cum funcţionează acestea, eventual să se relocheze fluxul persoanelor.

Viceprimarul Sectorului 2 Alexandra Chirilă a precizat că Terasa de la Obor oferă pentru fiecare persoană care se vaccinează vinerea, sâmbăta şi duminica aceasta în centrul mobil nou deschis primeşte un voucher care este valabil până pe 15 iunie pentru o porţie de mici, pâine şi apă plată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks