Comisiile de cultură reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, marţi, raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pe anul 2020.
Propunerea de respingere a raportului de activitate al CNA a înregistrat 12 voturi ‘pentru’ şi 5 ‘împotrivă’.
Potrivit preşedintelui Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Iulian Bulai, instituţia nu a fost reprezentată de nicio persoană din conducere – preşedinte sau alt membru al Consiliului.
‘Raportul va ajunge în plen (marţi – n.r.), care va confirma această propunere de respingere şi care va duce la eliberarea din funcţie a preşedintelui instituţiei (Monica Gubernat – n.r.), urmând ca, în următoarele zile, să primim propuneri din partea CNA pentru un nou preşedinte, care va fi validat în Comisiile de cultură şi confirmat în plen’, a afirmat, pentru AGERPRES, Iulian Bulai.