Atacantul columbian Radamel Falcao a fost depistat pozitiv la Covid-19 şi se află sub observaţie medicală, au anunţat, marţi, surse din cadrul clubului de fotbal Galatasaray Istanbul, citate de agenţia EFE.
‘Radamel Falcao nu a participat la antrenament, dar este supravegheat de echipa noastră medicală după ce a fost testat pozitiv săptămâna trecută la un test PCR pentru Covid-19’, a informat clubul pe pagina sa de internet.
În comunicatul clubului nu se precizează, însă, starea generală de sănătate a jucătorului, care a suferit numeroase accidentări de când se află la echipa turcă, din septembrie 2019.
Cel mai grav incident a fost o fractură facială suferită în timpul unui antrenament pe 11 aprilie, care a necesitat o intervenţie chirurgicală.
Galatasaray a încheiat sezonul pe locul doi în campionatul Turciei, în urma lui Beşiktaş.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)