Peste o sută de mii de persoane au efectuat formalităţile de control la frontieră în ultimele 24 de ore, informează, joi, IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 109.200 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 36.800 mijloace de transport (dintre care 14.100 automarfare).
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 56.400 persoane cu 18.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire – 52.800 persoane cu 18.400 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 30.900 de persoane şi 16.200 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.500 de persoane cu 7.700 mijloace de transport.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ -, poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 62 de fapte ilegale (37 infracţiuni şi 25 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 197.200 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 50.900 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 20 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale.