Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a discutat cu viceprimarul oraşului Bordeaux, Celine Papin, despre îmbunătăţirea calităţii aerului prin dezvoltarea transportului public, reducerea poluării generate de traficul intens, precum şi mărirea suprafeţelor spaţiilor verzi, parcurilor şi grădinilor publice.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, transmis, joi, AGERPRES, Daniel Băluţă s-a aflat într-o vizită de lucru în Franţa, unde, timp de mai multe zile, a participat la diverse întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale franceze, de la care a preluat mai multe idei de proiecte de dezvoltare urbană.
La întrevederea cu viceprimarul oraşului Bordeaux, Daniel Băluţă a mai discutat despre soluţiile eficiente în gestionarea deşeurilor, în sortarea şi depozitarea acestora, precum şi despre dezvoltarea durabilă a Sectorului 4.
Această întâlnire cu reprezentanţii primăriei din Bordeaux vine în completarea unei alte dezbateri pe care primarul Daniel Băluţă a avut-o zilele trecute cu oficialii metropolei franceze Montpellier referitoare la optimizarea sistemului de parcări, creşterea gradului de confort urban, precum şi implementarea conceptelor de Green-Deal şi Bauhaus European, în vederea realizării unor proiecte similare în Sectorul 4.
Tot la Montpellier, primarul Daniel Băluţă a avut întâlniri şi cu reprezentanţi ai diasporei româneşti din Franţa, alături de care a discutat despre viitoarele colaborări în domeniul cultural.
‘Continuăm să căutăm şi să găsim cele mai bune soluţii pentru locuitorii Sectorului 4, care aşteaptă din partea noastră măsuri concrete, menite să le facă viaţa mai bună. Ne dorim să aducem în sectorul nostru cele mai eficiente şi demonstrate practici de dezvoltare urbană din marile oraşe europene’, a declarat Daniel Băluţă.