Pistele de biciclete din municipiul Bistriţa, aflate în diferite faze de realizare printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de peste 21 milioane de lei, au fost măsurate cu ruleta, marţi, de către primarul Ioan Turc, angajaţi ai primăriei şi poliţişti, în urma semnalelor trase de cetăţeni că acestea au ajuns să încurce atât traficul rutier, cât şi cel pietonal.
Primarul a admis, în postarea făcută pe pagina sa de socializare, că planurile pentru aceste piste ‘au fost făcute din birou’, astfel că s-a ajuns ca unele trotuare să fie îngustate până la a permite unei singure persoane să se deplaseze, iar în alte zone străzile riscă să fie transformate în unele cu sens unic, pentru că nu mai au lăţimea corespunzătoare pentru circulaţia pe două benzi.
‘Împreună cu viceprimarul Sorin Hangan şi administratorul public Ioan Peteleu, însoţiţi de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere şi specialişti din Primăria Bistriţa, am verificat, azi, pistele de ciclişti aflate în diferite stadii de realizare pe raza municipiului, într-un proiect pe fonduri europene în valoare de peste 21 de milioane lei. Deoarece planurile au fost făcute din birou, fără ca proiectantul să se fi deplasat în teren, am refăcut efectiv unele măsurători privind lăţimea pistei sau a drumului, pentru a ne asigura că orice neconformitate din teren va fi remediată’, a scris primarul Ioan Turc, pe Facebook.
Edilul a dat asigurări că se va ţine cont de fiecare problemă ivită care poate îngreuna traficul şi că se vor căuta soluţii pentru ca proiectele de dezvoltare urbană să fie implementate cu succes.
Proiectul pistelor de biciclete a fost început de fosta administraţie a municipiului Bistriţa, condusă de primarul Ovidiu Creţu, care a construit cu bani luaţi împrumut din bancă şi pârtia de schi de pe Dealul Cocoş, aflată la cea mai mică altitudine din ţară, unde în fiecare sezon s-a putut schia maximum două săptămâni şi unde au început să apară alunecări de teren care pun în pericol inclusiv instalaţia de telescaun. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)