Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii, că Agenţia Naţională pentru Investiţii în Infrastructura de Sănătate ‘nu adaugă la birocraţie’, deoarece va fi realizată prin reorganizarea unei structuri care există în momentul de faţă în Ministerul Sănătăţii.
‘Această propunere care se regăseşte în programul de guvernare – pentru că am văzut diverse puncte de vedere, că nu se ştia, că nu s-a auzit – este un subiect agreat de reprezentanţi. Domnul Buşoi, domnul Cseke şi colegul nostru Vlad Voiculescu au agreat acea componentă din programul de guvernare şi se regăseşte foarte clar în programul de guvernare, care nu este şi nu poate să fie un subiect de negociere. Evident, suntem dispuşi să aducem clarificări, dacă sunt necesare, dar această agenţie este clar necesară şi foarte importantă. (… ) Nu adaugă la birocraţie. Nu devine un sistem mai greoi sau mai complicat. Pur şi simplu discutăm de reorganizarea unei structuri care există în momentul de faţă în Ministerul Sănătăţii şi care s-a dovedit nefuncţională. Este un subiect pe care îl vom detalia şi în şedinţa de coaliţie, nefiind discutat până acum la coaliţie tocmai din acest motiv foarte simplu: este unul dintre obiectivele asumate de această coaliţie de guvernare’, a arătat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că agenţia îşi propune să facă posibile investiţiile în infrastructura de sănătate, deoarece, în actuala structură de funcţionare, Ministerul Sănătăţii nu are capacitatea necesară.
‘Este o agenţie care îşi propune să facă posibile investiţiile în infrastructura de sănătate, respectiv este o agenţie care îşi propune să facă posibilă construcţia de spitale în România. În momentul de faţă, ne uităm că acele spitale regionale despre care vorbim încă din 2014 – şi dacă ne uităm ce s-a întâmplat de atunci, avem o utilizare de doar 5% a fondurilor europene disponibile pentru spitalele regionale, ceea ce arată foarte clar că, în actuala structură de funcţionare, Ministerul Sănătăţii nu are capacitatea de project management, de a susţine şi de a realiza construcţia de spitale’, a spus Barna.
Potrivit liderului USR PLUS, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Investiţii în Infrastructura de Sănătate este susţinută de Comisia Europeană. El a menţionat că, în lipsa acesteia, există riscul să nu poată fi cheltuite resursele prevăzute prin PNRR sau programele operaţionale.
‘Această agenţie este susţinută şi am primit mesaje scrise de susţinere şi de apreciere din partea Comisiei Europene şi este o abordare negociată şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Deci este o abordare care funcţionează în toate statele dezvoltate, în toate statele unde sunt sisteme medicale funcţionale, unde investiţiile în sănătate au funcţionat, pentru că trebuie să acceptăm o realitate: Ministerul Sănătăţii – 250 de persoane, cu echipa aşa cum o are – a dovedit că nu are capacitatea să fie manager de proiect pentru spitalele regionale sau pentru infrastructuri de sănătate importante şi atunci trebuie să ne adaptăm, pentru că în actuala structură riscăm să nu putem să cheltuim resursele, nici cele din PNRR, nici cele din programele operaţionale’, a spus Barna.
În opinia lui Barna, agenţia ar urma să aibă câţiva zeci de angajaţi şi ar trebui să îşi înceapă activitatea de săptămâna viitoare, pentru a da rezultate.
‘Da, dacă mai vrem să pierdem încă un an şi jumătate, doi ani, sigur putem să o facem în 2023. Dar cu cât o facem mai târziu, cu atâta şansa să absorbim resursele pentru construirea de spitale se îndepărtează. Atât de simplu este. Adică, agenţia ar trebui să funcţioneze de săptămâna viitoare, tocmai pentru ca acele licitaţii, acele achiziţii, acele proceduri să înceapă să se întâmple’, a spus el.