AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Femeie amendată de Poliţia Locală a oraşului-staţiune Sângeorz-Băi pentru că a...

Bistriţa-Năsăud: Femeie amendată de Poliţia Locală a oraşului-staţiune Sângeorz-Băi pentru că a oferit bani cerşetorilor

O femeie din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost amendată, miercuri, cu 350 de lei de către poliţiştii locali, după ce a oferit bani şi produse unor cerşetori.

Anunţul a fost făcut de Poliţia Locală a oraşului pe pagina de socializare a instituţiei.

‘Doamna A. C., din Sângeorz-Băi, a fost sancţionată cu amendă de 350 RON, pentru că a oferit bani şi produse cerşetorilor. Vă rugăm, nu încurajaţi cerşetoria!’, au postat cei de la Poliţia Locală Sângeorz-Băi pe Facebook.

Anunţul a stârnit reacţii de apreciere, dar şi comentarii negative, unele persoane considerând că ar fi vorba despre un abuz.

Aceeaşi Poliţie Locală a anunţat, în urmă cu cinci zile, că a amendat tot cu 350 de lei un bărbat care a aruncat pe jos chiştocul unei ţigări, iar printre celelalte fapte sancţionate în ultimele luni se mai numără murdărirea carosabilului cu fecale de animale, neîndepărtarea florei spontane apărute pe lângă gardul casei, deşeurile aruncate în locuri nepermise, neplata taxei de parcare şi parcările în locuri interzise.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks