Un minor de 14 ani a fost dat dispărut în apele braţului Borcea al Dunării, în zona Feteşti Sat, acţiunile de căutare fiind efectuate de pompierii ISU Ialomiţa, în sprijinul cărora au venit scafandrii militari de la ISU Bucureşti.
‘Dispariţia copilului în vârstă de 14 ani a fost sesizată de familia acestuia astăzi, în jurul orei 18,30. Acesta se afla la scăldat împreună cu familia. La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă trei echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Feteşti cu o
autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi în sprijin a fost solicitat şi un elicopter SMURD Constanţa, care survolează zona’, se arată într-un comunicat al ISU Ialomiţa.
Pompierii au demarat operaţiunea de căutare prin cercetarea luciului apei cu ajutorul unei bărci pneumatice, iar în sprijin au fost solicitaţi şi scafandrii militari din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov, misiunea fiind în desfăşurare.