Acasă93Alba: Apel al SC APA CTTA SA către abonaţi să nu mai...

Alba: Apel al SC APA CTTA SA către abonaţi să nu mai folosească apa potabilă în scopuri agricole

Operatorul Regional APA CTTA SA Alba a lansat, joi, un apel către cetăţeni să nu mai utilizeze apa potabilă în scopuri agricole, existând riscul ca abonaţii aflaţi la capetele de reţea să fie privaţi de dreptul de a avea apă pentru spălat, băut şi alte necesităţi minime.

‘În perioada de vară, consumul de apă potabilă distribuită prin sistemul public din aria deservită de companie în judeţul nostru este crescut, în particular în zona rurală. Cea mai mare parte din acest consum crescut se datorează demarării activităţilor agricole şi de grădinărit. Operatorul depune toate eforturile pentru a asigura furnizarea apei potabile tuturor consumatorilor, dar poate întâmpina dificultăţi în asigurarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în multe din localităţile în care operează, tocmai din acest motiv. Ţinând cont de aceste aspecte, adresăm un apel insistent concetăţenilor care derulează astfel de activităţi agricole să reducă la minim utilizarea apei potabile pentru scopuri agricole şi de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puţuri etc)’, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a APA CTTA SA.

Potrivit sursei citate, în cazul în care nu se reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, ‘există posibilitatea ca aceia aflaţi la capetele de reţea să fie privaţi de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut şi alte necesităţi minime sau o vor avea cu o turbiditate mărită, din cauza aceluiaşi motiv’.

APA CTTA reaminteşte tuturor utilizatorilor că legislaţia în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin reţelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodăreşti. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks