Acasă93Iaşi: Şase persoane vor primi titlul de 'Cetăţean de onoare', în cadrul...

Iaşi: Şase persoane vor primi titlul de ‘Cetăţean de onoare’, în cadrul manifestărilor prilejuite de comemorarea Pogromului

Şase persoane, printre care şi patru supravieţuitori ai Holocaustului şi Pogromului de la Iaşi, vor primi titlul de ‘Cetăţean de onoare’ al municipiului Iaşi, în cadrul manifestărilor prilejuite de comemorarea a 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi, a anunţat, joi, primarul Mihai Chirica.

‘În cadrul manifestărilor, vor fi decernate mai multe titluri de ‘Cetăţean de onoare’ pentru patru cetăţeni din SUA, supravieţuitori ai Holocaustului şi ai Pogromului de la Iaşi, precum şi două personalităţi care ne sunt foarte dragi nouă, domnul Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului ‘Eli Wiesel’, şi domnul Josef Wasserman, rabin din statul Israel care a deschis Marşul Vieţii la Iaşi şi care a continuat să îl susţină şi în momentul de faţă. (…) Nu trebuie să uităm faptul că este o comemorare. Nu este cea mai frumoasă pagină din istoria oraşului nostru, un motiv în plus pentru a nu trece cu vederea şi pentru a putea susţine prin acţiuni concrete memoria celor care au căzut victime ale barbariei oamenilor politici de atunci’, a declarat primarul Mihai Chirica, în cadrul unei conferinţe de presă.

Printre manifestările prilejuite de comemorarea Pogromului de la Iaşi, ce vor avea loc în perioada 28 – 30 iunie, se numără prezentări de fotografie şi filme dedicate Pogromului de la Iaşi, precum şi un şir de conferinţe găzduite de Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi. La acestea se adaugă evenimentele publice din Cimitirul Evreiesc din data de 29 iunie, ce vor debuta cu Marşul Vieţii.

Primarul a anunţat că la manifestările de comemorare ale Pogromului de la Iaşi vor participa şi ambasadori din Israel, Franţa, Germania, Elveţia, SUA, Marea Britanie, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, consilierii prezidenţiali Sergiu Nistor şi Andrei Muraru, directorul Institutului ‘Eli Wiesel’, Alexandru Florian, rabinul României, Rafael Shaffer.

Evenimentele sunt organizate de Comunitatea Evreilor din Iaşi, Primăria municipiului Iaşi şi comunităţile evreilor din România. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks